23. Craii de Curtea Veche

Bucurestii au trait episoade misterioase, pline de pasiune si oroare, de entuziasm, prosteli, si de groaza. Asa a fost la inceputul secolului al XlX-lea cind un anume Melanos Bozagiul este inscaunat domn, era sa zic demon, de vagabonzi si cersetori, de pegra Bucurestilor. Ei se aciuisera printre ruinele Palatului Domnesc si isi faceau veacul pe acolo. Orasul ajunsese la 1800 un sat fara ciini. Au incediat mai multe strazi, au devastat pravaliile negustorilor, in frunte cu mascariciul lor, pus domn in deridere. Au sfirsit in streang, dar citeva zile, orasul s-a aflat sub puterea lor. Li s-a spus “Craii de Curtea Veche”.
Dupa ceva mai mult de un secol Matheiu Caragiale a preluat expresia pentru a-si denumi personajele sale, traitoare intr-un Bucuresti crepuscular aflat la sfirsitului celei mai frumoase perioade din istoria sa: “la belle époque”. Orasul chiar era “Micul Paris”. Dar acele fericite vremuri se apropiau de exit, pentru ca primul razboi mondial era pe aproape. Matheiu Caragiale descrie Bucurestiul mahalalelor, depravat si decadent. O lume plina de atmosfera, de aparitii bizare. Autorul este un perfect cunoscator al subteranelor Bucurestilor, a figurilor nocturne, a ratatilor si marginalilor. A cocotelor de lux, ca si a prostituatelor cazute in mocirla. A aventurierilor si a escrocilor de duzina, dar si a unei presupuse mari aristocratii care decadea ruinata economic si epuizata biologic.
Ma intreb daca acel Bucuresti, chiar a disparut sub asaltul vremurilor triste si dramatice care au urmat. Cite un colt de strada mai pastreaza atmosfera Crailor de Curtea Veche.