18. Casa Poporului

Azi o poveste tragi-comica. Mai bine zis in care incercam sa facem haz de necaz. Daca nu ne-ar veni sa plingem, am ride. Vom vorbi despre o nebunie, ceva care nu poate fi schimbat. Cind Bucurestiul va disparea de pe harta si va fi doar o amintire, Casa Poporului va ramine la locul ei, de neatins. Despre ea este vorba asta seara.

A aparut prima data in imaginatia unui dictator. La fel au gindit Hitler, Mussolini, Stalin, Mao, Kim Ir Sen. Ca lumea incepe odata cu ei si se sfirseste tot cu ei. Nimic nou. Totusi povestea noastra bucuresteana ascunde multe secrete. Dupa cutremurul din1977, Ceausescu si-a dat seama ca vrea o noua capitala care sa ii poarte semnatura. A tinut mortis sa nu il uitam dupa ce nu va mai fi. Se gindea la Piramide, la orasul interzis din Beijing si marele zid chinezesc. Mai aproape de timpurile noastre, la Kremlin, la Louvre si Palatul de la Versailles mai ales. Se vedea ca Ludovic “Regele Soare” intr-o iluzorie epoca de aur a Romaniei. Asa a ajuns sa ne pricopseasca in ambitiile lui nemasurate cu acest colos care rivalizeaza cu cele mai mari cladiri din lume. Este un loc suprarealist, populat de viziunile nebunesti ale dictatorului, dar si de fantomele celor ingropati aici; de umbrele caselor care au disparut atunci, sub lama buldozerelor. Este asadar un loc incarcat de istorie, de enigme si de lucruri nespuse. Povestea Casei Poporului abia urmeaza a fi spusa. Ma insoteste in aceasta seara regizorul de teatru Alexandru Dabija.