16. Ceausima

In 1977 un cutremur de 7,4 pe scara Richer a devastat Bucurestii. Ma intreb daca lui Ceausescu nu i-a venit ideea ciudata ca ar putea rivaliza cu stihiile naturii. A vazut cum in citeva minute orasul poate fi transformat in ruine. Actiunea sa, si-a spus, ar putea avea efectul unui cutremur si mai puternic, de -sa zicem- 10 grade pe scara Richter. De fapt asa s-a intimplat. In urmatorii ani si-a urmarit cu tenacitate aceasta obsesie. A demolat cartiere intregi, strazi si bulevarde, a ordonat buldozerelor sa rada de pe fata pamintului biserici, mii de case, pravalii, teatre si cinematografe. Pofta, furia devastatoare, au crescut pe masura trecerii timpului, dar si a imbratinirii dictatorului. In acele timpuri orasul arata ca dupa bombardament. Unii bucuresteni i-au zis, cu amaraciune “Ceausima’’, amintind de imaginea Hirosimei dupa bomba atomica. Efectul actiunii lui Ceausescu isi gasise un criteriu de comparatie. Citi au suportat sa vada orasul vietii lor in ruine ? O imagine de cosmar. Cei care au apucat acele vremuri, isi amintesc desigur. Unii au refuzat pur si simplu, si au plecat in exil. Au existat si proteste, putine dar au existat. Cei mai multi au tacut resemnati. A fost cea mai grea incercare prin care a trecut orasul in secolul al XX-lea. Mai grea decit cele doua razboaie mondiale,ocupatia straina, epidemilie, cutremurele, inundatiile si incendiile.

O intrebare totusi ramine : Ce demon l-a indemnat pe Ceausescu sa demoleze Bucurestii. Astazi e greu de aflat. Tine de istorie, de psihologie, de politica; poate de nebunie.