Stelian Tănase vă invită la dezbatere: iubiţi sau nu Bucureştiul?

Orice oraş îşi află valoarea dacă are în spate o poveste; o mistică şi un romantism aparte, personajele, misterele şi angoasele lui, iar locuitorii săi au, poate, obligaţia să îi confere acestuia o identitate. Click aici

Episodul 9. Misterul Sebastian

Astazi o poveste despre “Steaua fara nume”. Premiera piesei lui Mihail Sebastian a avut loc intr-o clipa tragica a istoriei romanesti. Armata rosie se apropia…La Bucuresti, un regim militar si prezenta Wehrmach-utului si a Gestapoului.Urmarim impreuna firele unui complot pus la cale de citiva actori si regizori. O trupa de teatru si-a luat riscuri enorme, adica pedeapsa cu inchisoarea si deportarea in Transnistria, ca sa joace o piesa de teatru exceptionala. Secretul – spre mirarea mea sa o spun, pentru ca suntem indiscreti si guralivi - s-a pastrat, cu toate ca serviciile speciale german si roman au incercat sa afle cine se ascunde pe afis sub un nume fals. Autorul purta un stigmat, in acele vremuri: era evreu. Conform legilor rasiale, daca era evreu era interzis.
Intriga din realitatea acestei istorii e mai tare decit cea de pe scena. Un adevarat thriller. Premiera cu “Steaua fara nume” a avut un enorm succes dar numele real al autorului tot nu s-a aflat.
Al doilea act al acestei drame, are loc un an mai tirziu cind Mihail Sebastian este calcat de o masina. A fost asasinat ? Daca da, de catre cine? Cine are interes sa ucida un scriitor? Daca ne gindim ca Bucurestiul era ocupat de Armata rosie, si bolsevici se pregateau sa preia puterea, poate avem un indiciu. Incomoda Mihail Sebastian pe cineva? Fusese implicat in lovitura de la 23 august? Dar daca a fost pur si simplu un Misterul acestei morti premature ramine intact pina azi cind va spun povestea. Ma insoteste George Banu, eminent om de teatru care traieste la Paris, cunoscator si iubitor al lui Mihail Sebastian.

Un comentariu:

monstru blond spunea...

Mi-am amintit că atunci când am citit „Jurnalul” lui Mihail Sebastian am avut acest sentiment la sfârşit că autorul „Acidentului” nu murise într-un simplu eveniment nefericit ci fusese asasinat. M-am gândit la asta pentru că din Jurnalul lui lipsesc însemnările din ultimele cinci luni dinainte de moarte. Ceva îmi spunea că autorul nu şi-a întrerupt brusc obiceiul de a-şi consemna întâmplările vieţii într-un Jurnal ci că el a continuat să scrie, dar că acele însemnări au dispărut cu bună ştiinţă pentru că ne-ar fi adus indicii asupra posibililor asasini. Sau poate doar pentru că prezentau adevărata faţă a comunismului, dezgustul scriitorului faţă de tot ce se întâmpla în acel an 1945 odată cu intrarea trupelor "salvatoare" dinspre Uniunea Sovietică.
Manuscrisul Jurnalului lui Sebastian a avut un traseu întortocheat până să vadă lumina tiparului. Am citit mai demult istoria manuscrisului şi, dacă-mi aduc bine aminte, a fost păstrat în secret de familie şi scos din ţară pe cale diplomatică. Se prea poate ca însăşi un membru al familiei să fi abandonat acea parte din manuscris cea mai periculoasă în caz că ar fi fost prins. Poate pentru a salva măcar o parte din Jurnal, cineva a lăsat intenţionat deoparte acele pagini care descriau România ocupată de sovietici şi de care bănuim că, în ton cu primele impresii de după 23 august, Sebastian nu era deloc încântat.
Publicat de abia în 1996, Jurnalul a avut un succes considerabil în străinătate, mai ales în Germania. În ultimii ani şi în România.
Nu ştiu dacă se studiază la şcoală, probabil că nu, dar ar trebui.