"Bucurestiul este ambianta esentiala a ceea ce scriu" (Stelian TANASE in dialog cu Gabriela ADAMESTEANU)

« Bucurestiul este ambianta esentiala a ceea ce scriu »

Am ajuns la filmul pe care il faci acum despre Bucuresti. In primul rand, cum ti-a venit ideea? In romanele tale exista un Bucuresti recognoscibil, faci parte dintre scriitorii bucuresteni.

Sunt nascut in Obor si Bucurestiul e personajul sau ambianta esentiala a tot ce scriu. Am trait la Bariera Vergului, in Obor, acum sunt in mahalaua Dracului. Partea asta stanga a Filantropiei e mahalaua Dracului, incepand de la Hanul Galben pana la Groapa lui Ouatu.

Hanul Galben, care a fost daramat in ultimii ani ai lui Ceausescu. Era pe Banu Manta.

Exact. Cum scriu mereu in carti ca apare Diavolul, ma simt in mediul meu. Dar serialul despre Bucuresti, pe care il inchei acum, vine tot din aceasta aplecare spre trecut. Sa stii ca trecutul e prezent. Sunt mai preocupat de inceputul sec. XX decat de inceputul sec. XXI. Nu ma uit la televizor. Stam, uite, acum de vorba, ceea ce fac in fiecare seara cu prietenii sau lucrez aici pe terasa. Nu citesc ziare, nu sunt un om informat, cum se crede. Sunt mai interesat sa citesc ziarul Universul din 1935 sau Seara din 1914 decat ziarul aparut dimineata. Pot sa am o perspectiva mai exacta asupra epocii si inteleg mai bine ce se intampla. Prezentul iti scapa intotdeauna printre degete. Emotional nu ma simt confortabil intr-o stare de lucruri care se schimba tot timpul. Am nevoie de certitudini. Romanul nu e cronica vietii cotidiene, cum isi inchipuie unii, cum nu este nici autobiografie. El este fictiune pura, o inventie.

Sa ne intoarcem la filmul Bucuresti - strict secret.

Serialul are 24 de episoade. E Bucurestiul vazut prin doua lupe. Una este aceea a povestii, a istoriei, in sensul de story. Si alta a unui loc. Am vrut sa spun ceva cu sens despre Bucuresti. Sunt foarte preocupat de zelul demolator al developerilor si al imobilistilor, al Primariei. Este o complicitate care ma ingrijoreaza. Am vrut sa prind anumite epoci. Exista mai multe orase Bucuresti, nu numai teritorial, dar si in timp, straturi-straturi. Vad acum ca in centrul istoric se face un lucru bun, se sapa si se dezveleste strada. Acolo este istoria Romaniei, a Valahiei, istoria Bucurestiului si noi o calcam in picioare, chiar la propriu. Am vrut sa ofer aceste povesti si o privire subiectiva asupra Bucurestiului. Cred ca Bucurestiul poate fi citit altfel decat a fost citit pana acum si secretul sunt povestile. Noi nu am citit adevaratele istorii din cauze politice si de istorie, lucru care ne-a transformat in ignoranta; noi am uitat, nu stim de unde venim. Trebuie sa refacem acest trecut, acest tesut; trecutul e un tesut. Trebuie adus la suprafata, ajutat sa se nasca, mosit. Ca o strada sa capete sens, trebuie sa stii ce s-a intamplat acolo, ce oameni au trait, ce evenimente au fost. Incerc sa fac acest lucru. E subiectul meu, cum spune un scriitor. Stau in arhive, la Academie, citesc ziare vechi, memorii, jurnale, stau de vorba cu oameni care au trait aceste evenimente si tot timpul apar mereu alte istorii. Ar fi pacat sa ma opresc la cele 24 de episoade.

Ai o limita in timp? Da-mi niste episoade, povesteste ceva.

Asasinarea lui Barbu Catargiu, furtul moastelor Sfantului Dumitru in 1918, de catre o patrula de soldati bulgari, Casa Poporului, Hotel Concordia, atentatul de la Senat. Sunt subiecte neliterare, din zona politica. Apoi sunt altele: cutremurele, incendiile, inundatiile, bolile, molimele, prostitutia. Dintre cele literare sunt cateva foarte interesante. De exemplu, sinuciderea lui Odobescu dintr-un amor nefericit. A fost tentativa de asasinare a lui Alexandru Davila, cu cutitul, un slujitor al lui. Am facut un episod despre tringhiul Natalia Negru, Dimitrie Anghel si St.O. Iosif, ultimul mort de sifilis la Spitalul Coltea. Dimitrie Anghel a tras asupra Nataliei, fosta sotie a lui Iosif care devenise intre timp sotia lui, si apoi s-a sinucis. Ea a scapat cu viata, el a murit. Am scris un alt episod despre Mihail Sebastian, cred ca e primul film care se face despre el. Am facut un episod despre Craii de Curtea Veche, cu Bedros Horasangian, care apare in film, apar si alti scriitori in film: Barbu Cioculescu, Ioana Ieronim, Mircea Cartarescu, Stefan Agopian. Incerc sa fac acest Bucuresti spiritualizat, dens de cultura, de istorie. Noi ne batem joc de el acum, il ignoram si il tratam cum l-a tratat si Ceausescu, ca pe o baraca. Cred ca am putea privi cu bun-simt la Bucuresti, sa facem lucruri mai mici, mai realiste si care chiar sa schimbe fata orasului. Am stat la New York o vreme si mi-a placut sa-l bat cu pasul. Daca intr-un restaurant a intrat Edgar Allan Poe, Roosevelt, sau Elvis Presley ori Marylin Monroe, acolo e o placa, sunt fotografii, semnaturi. Presa newyorkeza scrie, e foarte atenta la viata comunitatii. Presa noastra nu. De ce nu scrie ca aici a stat si a ucenicit Brancusi? - dau un exemplu. Sau Victor Brauner... Locurile sunt identificate, nu e un secret. L-a intrebat cineva pe Barbu Brezianu, el ar putea sa ne spuna, e cel mai mare expert din lume in Brancusi: care sunt urmele lui Brancusi in Bucuresti? Nu stim nimic. Brancusi este tot ce inseamna maxima valoare in secolul XX in sculptura, el este piatra kilometrica in sculptura lumii. Nu e nici o urma in Bucuresti unde sa se spuna ca a trecut pe aici, aici a invatat.

Iar masacrul caselor vechi continua...

Da. Dau un exemplu. Intre Cazinoul Victoria, fosta Ambasada Germana, si casa lui Barbu Catargiu, urmatoarea, in fata Academiei Romane, a fost Institutul de Fete Moteanu, unde invata toata protipendada. Aceasta cladire din Cal. Victoriei a disparut intr-o noapte, acum cateva luni. N-a reactionat nimeni. Este un dezastru si el continua. Asemenea cladiri dispar in fiecare zi. Academia ar trebui sa se sesizeze, istoricii, oamenii de cultura, presa si sa nu-i lase pe lacomii devastatori ai Bucurestiului sa continue. Acum vor sa ia Bordeiul, sa faca mall-uri in mijlocul orasului. Trebuie opriti. De ce spun asta? E si o ratiune practica. Nu sunt un visator. A fost o sesiune la Academie despre Bucuresti si Videanu ar fi spus ca aceia care avem aceasta perspectiva a trecutului suntem niste visatori. Nu. Cultura si sarmul, amprenta istorica a unui oras face bani. Lumea se duce la Paris sa vada muzee, palate, cafenelele unde veneau scriitori, artisti, locurile cu o incarcatura culturala. Nu se duce sa vada HLM-urile si nici autostrazile Parisului, se duce sa vada cultura. Si la Londra, si la Roma. Roma traieste din turismul cultural. Noi uitam asta. La Bucuresti n-ai ce sa vezi. Daca vrem sa facem bani la Bucuresti, trebuie sa facem cultura. In ciuda a tot ce spun cei care fac afaceri in Bucuresti si-l devasteaza. Oricum, fac acest film despre Bucuresti ca sa-l evoc, pentru ca as vrea sa intelegem mai bine ce e cu acest oras paradoxal. Oamenii nu stiu si n-au nici o vina. Dar noi, ca oameni de cultura, pardon de expresie, putem sa facem lucrul asta. In loc sa scriu un roman, am preferat sa fac acest serial despre Bucuresti.

Cand incepe?

Se va da o data pe saptamana, incepe la jumatatea lui septembrie si va tine pana la vara. Sunt multe povesti prea putin spuse. Povestea Martei Bibescu cu colonelul Thompson, povestea Zarazei, a lui Mihail Sebastian si a premierei Stelei fara nume, povestea de dragoste a Licai Gheorghiu cu Ginel Placinteanu. Oamenii vor sa auda povesti. De exemplu, a asasinarii primului prim-ministru al Romaniei, Barbu Catargiu, in 1862.

Asta spune ceva despre noi, cei atat de blajini.

Nu suntem blajini. Romanul este violent, dupa perioade de pasivitate, pune mana pe arma. Este un sir lung de asasinate politice in sec. XX, in secolul XIX a fost numai acesta. Ne omoram cu fervoare politicienii. Ideea ca Romania a scapat de violenta pentru ca a intrat in UE e o falsa idee. Maine scoate un general tancurile pe strada fara nici o problema.

Tu crezi?

Da. Ce credem, ca, dintr-o data, suntem intr-un paradis ? Nu. Suntem in pline conflicte care adesea se rezolva cu violenta. Romania va mai cunoaste destule episoade tulburi. Nu am intrat intr-o zona in care istoria a murit. Istoria continua, cu violentele ei, cu cruzimile ei, cu lupta intre diferite grupuri de interese. Nu se termina istoria cu intrarea Romaniei in UE , cum nu s-a terminat nici cu 22 decembrie ‘89. Toata lumea crede ca intram intr-o perioada de pace senina, ca ne apucam de treaba si o sa fim o tara prospera. Suntem intr-o perioada foarte tulbure, care ne-a impiedicat sa scriem, dar ne-a dat mult material. Dar iti trebuie si timp sa ingurgitezi asemenea materie: mineriade, tradari, coruptia masiva la care am asistat si asistam in ultimii 17 ani. E o istorie spectaculoasa si noi scriem despre ea.

Stelian Tanase in dialog cu Gabriela Adamesteanu; Revista 22, Suplimentul Bucrestiul Cultural nr. 30, august, 2007.